Cunoști acel moment în care nu ai nevoie de replică? În care ai simțit că orice ți s-ar spune ar fi de prisos și nu ar putea nici să te convingă dar nici să te ajute să rezolvi situația? Câteodată tot ce avem nevoie este să fim ascultați, și doar atât. Să ne spunem oful,
Tag: încredere
Dragă inimă,
Iartă-mă că de multe ori nu te ascult, te las să te doară și par nepăsătoare la nenumăratele tale strigări. Tu ești atât de încrezătoare uneori, încât mi-e musai să te dezamăgesc. Tu ești atât de bună.. și nu vezi răutatea din ochii unor oameni așa cum o văd eu. Te-am rupt în bucăți de
De ce avem cu adevărat nevoie pentru a fi fericiți?
Vreau asta și aia și cealaltă. Vreau.. și am impresia falsă că poate mă va face fericită. Vreau să cred, în subconștient, că având totul voi fi bucuroasă. Acuma depinde ce înseamnă totul pentru o persoană. Pentru unii, poate însemna o dragoste împărtășită, pentru alții cariera visată, în timp ce pentru alte persoane până și
Să nu știe nimeni ce răni te dor!
Când am auzit această expresie pentru prima dată, mi-au trecut prin fața ochilor frânturi de amintiri, chicoteli cu secrete pe care să le știm doar noi, promisiuni că ce am spus ai și uitat. Dar în acel vârtej de sentimente, mi-a părut și rău. Nu pentru mine, dar pentru ei. Nu am reușit să înțeleg
Nimeni nu îți poate lua locul
Te uiți în jur și îți pui uneori întrebarea: el/ea cum a reușit? Nu e decât o persoană obișnuită.. Dacă ei au reușit tu de ce nu ai putea ajunge acolo unde îți dorești? Oare ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo? Toate acele persoane au părăsit zona lor de comfort și au început
Cum stai cu încrederea în tine?
O să spui că e ok, tu ai încredere în tine.. Clar. Dar când spui asta la ce te gândești? Care sunt lucrurile care le faci sau le-ai făcut plin/ă de încredere? Oare chiar ai sau doar crezi că ai acea încredere? Crezi că trebuie să ai încredere ca să poți face ce îți dorești?
Începe azi!
Începe azi! Începe cu orice, dar începe 🙂 Acum, nu mâine, nici poimâine, ci azi! Începe cu tine mai bine. Cu siguranță ai visele tale, ai proiecte pe care le-ai lăsat baltă cândva și trebuie să recunoști că din când în când te mai gândești cum ar fi fost dacă aveai doar puțin mai
De ce să pierdem timpul gândindu-ne cum ar fi dacă…?
De ce să ne gândim cum ar fi dacă…? De ce să ne încărcăm cu gânduri de tot felul? Viața merge înainte, timpul tace și trece.. Nu cred că ne permitem să-l pierdem gândindu-ne cum ar fi putut fi viața noastră dacă luam sau nu o anumită decizie. Deciziile pe care le-am luat sunt bun
Vorbește-mă de rău și nimeni n-o să te creadă :)
Oare nu ne îngrijorăm prea mult? Nu bine începem ziua, că și începem să ne gândim la ce avem de făcut, pe cine urmează să întâlnim, ce program încărcat avem… te recunoști? Tot stresul pe care îl resimțim nu face decât să încetinească ritmul nostru, care s-ar putea remodela puțin cu umpic de efort și
Fiecare zi merită o șansă
Zile bune, zile g(rele), zile cu soare sau doar triste.. avem de toate. Și fiecare este frumoasă în felul său. Nu le putem schimba pe cele ce au trecut, dar ceva ce chiar putem face este să ne înfrumusețăm zilele de acum încolo. De ce n-ar putea fi chiar ziua de astăzi una dintre cele