Întreaga problemă cu lumea este că proștii și fanaticii sunt întotdeauna atât de siguri de ei înșiși, în timp ce oamenii înțelepți sunt atât de plini de îndoieli.
Bertrand Russell
Ai fost vreodată oprit/ă din a face ceva ce ți-ai dorit din cauza îndoielilor? Ai auzit și tu o voce interioară care îți tot repeta că nu ai putea reuși să faci acel lucru…cine ești tu ca să reușești?
Fie că ai vrut să începi un business, sau să lucrezi la un proiect, sau să faci în sfârșit efortul de a merge la acel curs, acea voce nu te-a lăsat în pace să faci ce ți-ai dorit. Parcă e o melodie ce se repetă la nesfârșit. Am avut o idee de afacere acum câțiva ani. Însă încă de la început, aveam îndoieli, că cine mă va băga pe mine în seamă, sau cum voi reuși să fac acel brand cunoscut când sunt atâtea oferte pe piață, iar lista continuă. Ceea ce vreau să evidențiez este faptul că aceste îndoieli m-au îndepărtat încet încet de ceea ce doream să realizez. Și nu că ar fi fost vreo voce, erau doar gânduri care denotau neîncredere în forțele proprii, și nu în ultimul rând, frica. Frica asta de a nu reuși, de a risca, de a investi timp și resurse într-un proiect care nu știi cum va evolua, a reușit să mă facă să cedez. Acum lucrurile stau cu totul altfel. 🙂
Cu toții ne confruntăm cu situații asemănătoare. Îndoielile în ceea ce ne privește ne fac să renunțăm la visele noastre. De ce le permitem? Nu mai bine începem să lucrăm puțin la acele îndoieli?
- Nu poți scăpa de ceva ce nu recunoști. Spunem că nu avem timp, nu avem energia necesară, sau de multe ori spunem că nu știm, dar să recunoaștem că ne spunem toate astea noi singuri când credem că nu le avem. Acceptă adevărul, și începe să faci ceva pentru tine. Redescoperă-ți încrederea în tine!
- Înlocuiește acele gânduri cu un răspuns pregătit. Îndoiala e un fel de emoție negativă. Să te dai bătut/ă pare poate o cale ușoară. Să luăm un exemplu, dacă unele persoane cunoscute nouă ajung să atingă anumite scopuri pe care noi le avem, automat ne comparăm starea noastră cu a lor. Dacă noi nu am reușit sa facem ceva, îndoielile noastre ne fac să renunțăm câteodată chiar înainte să începem. Nici eu nu sunt imună la astfel de gânduri. Încep să mă gândesc la tot felul de scenarii și să îmi imaginez cât am eu de lucru până să ajung acolo unde îmi doresc. Când încep să am îndoieli sau gânduri de genul acesta, încep să mă gândesc la altceva. Îmi notez tot ce vreau să fac, îmi reamintesc tot ceea ce știu deja, învăț cât de mult, îmi creez un obicei din a gândi pozitiv, din a atrage energia pozitivă.
- Nu scăpăm ușor de obiceiurile vechi. E mai ușor să rămâi static, decât să lucrezi pentru ceva, pentru tine, pentru ceea ce îți dorești. Poate nu-ți dorești destul de mult.. și devine mult mai ușor să accepți stadiul tău, alături de toate gândurile negative. Poți schimba asta! Creierul nostru ne ascultă. De fiecare dată când începi să ai gânduri negative, sau crezi că nu ești destul de bun/ă, înlocuiește toate acele îndoieli cu inversul lor. Înlocuiește acel” nu pot” cu “pot”, sau “nu știu” cu “o să învăț”.
- Capătă motivație din îndoielile altora. Unii nu îți înțeleg ideile sau cauza. Nu o lua personal. Ei au îndoielile lor în ceea ce te privește, e normal. Dar le amintești și de propriile lor îndoieli. S-ar putea simți amenințați de curajul tău de a-ți urma visele și de a ajunge acolo unde îți dorești…sau unde ei își doresc. Orice ai face, oamenii oricum vor comenta. Îndoielile celorlalți nu te fac mai puțin capabil/ă. Dacă un prieten îți va spune că tu nu ai putea ajunge acolo sau că n-ar trebui să țintești atât de sus, ține minte un lucru: ei nu cred că ar putea să ajungă ei înșiși acolo. De aceea trebuie să fii motivat/ă, fiecare mic succes reprezintă câte un pas pentru a ajunge în final acolo unde meriți.
- Alții mai puțin înzestrați decât mine au reușit. Și asta nu o spun pentru că vorbesc de sus. Nu. Câteodată am nevoie să-mi amintesc de capabilitatea mea, de ceea ce știu, dacă ei au reușit eu de ce n-aș putea? Acesta e doar un exemplu.. Încearcă să îți găsești o mantră pe care să ți-o spui mereu. Te va ajuta să îți menții nivelul motivației, încrederea și auto-controlul.
- Îndoielile tale devin atât de puternice pe cât le permiți tu. Dacă tu îți repeți încontinuu că nu poți și nu știi, îndoielile tale ajung să dețină controlul asupra acțiunilor tale, asupra emoțiilor și chiar a viitorului tău. Acordă atenție gândurilor tale. Nu lăsa acea voce să te oprească.
Tu ce ai adăuga la aceste aspecte privind îndoielile cu privire la noi înșine? Cum te motivezi?