O adevărată bătălie, cruntă și sfâșietoare. Cum îți convingi mintea să uite? Dar inima?

Uneori e greu să-ți amintești până și un eveniment fericit, o trăire, o bucurie. Alteori, un simplu stimul te face să îți amintești instant de ceva ce te-a făcut să suferi. Amintirile dureroase le ținem minte mai ușor. Ne-au învățat să fim mai puternici, mai rezistenți, au fost niște lecții. Dar cred că trebuie atent sortate, unele șterse chiar. Spun asta pentru că știu cât de greu este să uiți ceva. Am încercat până și metoda aceea cu scrisul pe ceva, apoi rupi foile bucăți și le arunci. Dar cel mai bine a mers să mă gândesc îndată la altceva, să schimb subiectul în gândurile mele.

Inima nu uită, cred eu. Ceea ce reușește să ajungă acolo, acolo rămâne, chiar dacă în timp se estompează.

Inima.. îi ia ceva să-și revină sau alteori nu își revine deloc. Mintea e cea care ar trebui să ne îngrijoreze. În mintea noastră am încercat să închidem amintirile într-un locșor sperând să nu scape de acolo, poate într-un fel de cutiuță, din aia cu lacăt. Și după ce am închis-o, ne-am scăpat de cheie. Dar, nu ne-am gândit că ele pot sparge lacătul, pot ieși de acolo și ne pot da peste cap în momente.. să le zicem nepotrivite.

În mintea noastră  ținem câte-un fișier pentru cei care ne-au făcut într-un fel sau altul să suferim.. Mintea te poate ține treaz(ă) toată noaptea, te face să îți amintești și să plângi, din nou și din nou.

De reflectat: Ți s-a întâmplat vreodată din cauza unui stimul, dintr-o data să te trezești ca într-un vis, retrăind ceva din amintirile tale?

■Desigur. Eu una, odată am intrat chiar și într-un fel de buclă, în mintea mea repetându-se la infinit ceva. Dar nu e ca și cum pot schimba ceva. În schimb, ceva ce sigur pot să fac, e să accept, să trec peste. Let it go, let it go..

Convinge-ți mintea să scape de tot ce o frământă, să șteargă fișierele acelea.. Pentru tine! Must do it!