Nu suntem perfecți, n-avem cum. Nici nu putem fi, dar putem să privim imperfecțiunile noastre ca fiind perfecte. Nu trebuie să semeni cu ea sau cu un el oarecare, tu ai frumusețea ta aparte, tu ești mult mai bun/ă la ceva la care nu mulți sunt, tu ai un talent pe care nu-l are nimeni, ai ceva al tău, care te reprezintă și te face atât de special/ă. Cu siguranță ai multe calități, dar și minusuri. Normal, tocmai acestea ne diferențiază de ceilalți. Ce bine că suntem diferiți, că nu semănăm decât în anumite privințe! Ce bine ne simțim în momentul în care suntem apreciați pentru ceea ce suntem ca și persoane!

Toate lucrurile pe care le facem ne reprezintă, trebuie să fim încrezători și deschiși. Să privim cu pozitivitate micile noastre imperfecțiuni. Poate că nu am fi atât de speciali dacă nu am avea defecte. Experiențele prin care trecem atrag după sine diferite schimbări pe care nu le putem ascunde, resimțim odată cu trecerea timpului anumite cicatrici, fisuri, crăpături în persoana noastră, avem acele goluri pe care nu ni le putem explica, oricât am dori. Acele cicatrici ne întăresc, ne ajută să devenim mai puternici, mai înțelepți poate, mai siguri pe noi și în același timp mai încrezători. Frumusețea noastră interioară se vede în acele cicatrici, în toate dățile când am vrut să facem un bine, când am făcut prea mult pentru unii, când am suferit deseori din motive puerile (le-ar numi câțiva), dar tot ce am făcut, am făcut pentru că așa am simțit. Ne pasă de multe lucruri, vrem de aia și d’ailaltă, de toate dacă se poate! Unele cicatrici vor rămâne acolo pentru totdeauna, dar este de datoria ta să ai grijă de ele, să pui alifia de care au nevoie.

În următoarele paragrafe vă voi spune o mică povestioară în acest sens, legată de defectele noastre, care vă va da curaj și încredere în sine, în ciuda oricăror cicatrici pe care le aveți.

Era odată o femeie mai în vârstă care trebuia să meargă în fiecare dimineață la râul din apropiere pentru a aduce apă. Avea nevoie de apă de băut, de gătit și pentru curățenie. Avea întotdeauna cu ea două găleți, pe care le aducea pline cu apă proaspătă. Una dintre găleți era nouă, în stare foarte bună, nu scăpa nici un strop pe dinafară. Dar a doua găleată era mai veche, avea câteva crăpături prin care apa se scurgea pe jos când ea venea spre casă pe cărarea lăturalnică. De fiecare dată când ajungea acasă, apa era mult mai puțină decât lua de la râu.

Într-o zi, venind spre casă, găleata cea veche i-a spus ceva bunicuței, pentru că se simțea mai puțin bună decât cealaltă găleată: “Să știi că eu în toți acești ani am vărsat foarte multă apă pe această cărare. Regret că sunt veche și îți fac viața grea și nu pot să te ajut. Dacă dorești să mă înlocuiești cu o nouă găleată, o să înțeleg..” Femeia zâmbi și spuse: „Chiar crezi că nu am știut în tot acest timp de crăpăturile tale? Privește numai la toate florile pe care le-am plantat pe cărarea mea până la râu. Eu nu am făcut decât să le plantez, dar tu ai fost cea care le-a udat în fiecare dimineață.”

Ce reiese de aici? Modul în care privim crăpăturile și minusurile din viața noastră ne influențează modul în care trăim, lucrăm, ne comportăm în relațiile cu ceilalți. Toți avem crăpături. Dar aceste crăpături ne trag în jos, ne influențează negativ, ne pierdem încrederea, ne fac să ne simțim indezirabili? Sau, din contră, ele nu fac decât să ne ajute, să ducă resursele necesare pentru proiectele noastre? Fără să ne dăm seama, noi avem nevoie de ele, de acele crăpături, mici fisuri, prin care ajungem într-un final să realizăm  cât suntem de speciali și cât de ușor putem face atâtea lucruri frumoase. Cărarea noastră este presărată de multe specii de flori, dar și de multe buruieni și spini. Să avem grijă de acele flori la care ținem atât de mult! Acele mici crăpături fac din tine persoana care ești astăzi! Be the best of you!

              Cele mai puternice suflete sunt pline de cicatrici.

  Khalil Gibran