Cunoști acel moment în care nu ai nevoie de replică? În care ai simțit că orice ți s-ar spune ar fi de prisos și nu ar putea nici să te convingă dar nici să te ajute să rezolvi situația? Câteodată tot ce avem nevoie este să fim ascultați, și doar atât. Să ne spunem oful,
Pe tine ce cadou te-ar face fericit de Crăciun?
Se apropie Crăciunul și peste tot se vorbește numai de cadouri de Crăciun și minuni. • Oare ce să-i iau iubitului/iubitei? Prietenilor, familiei…vai, lor ce le iau? Hmm, chiar așa. A trebuit să aștepți această ocazie pentru a le lua un cadou? De ce trebuie să fie neapărat numită această atenție: cadou de Crăciun? Ce
Cum să fac să fie bine ?
Ce faci atunci când nu știi încotro să o iei sau cum să faci să fie bine? Există șansa să faci în așa fel încât nimeni să nu sufere? Sau, ia stai puțin, să reformulez: există șansa să faci în așa fel încât tu să nu suferi? Deja sună mai bine. Asta îți și propun
De azi nu mă mai împart în bucăți ca să îi mențin pe ceilalți întregi!
Am ajuns la concluzia că de multe ori sunt nefericită sau îmi stric buna dispoziție pentru că încerc ba să nu supăr, ba să nu zic ceva înapoi care ar putea fi interpretat altfel. Mi se spun tot felul de chestii sau uneori mi se cere părerea într-o anumită situație. De fiecare dată ies încărcată,
Dragă inimă,
Iartă-mă că de multe ori nu te ascult, te las să te doară și par nepăsătoare la nenumăratele tale strigări. Tu ești atât de încrezătoare uneori, încât mi-e musai să te dezamăgesc. Tu ești atât de bună.. și nu vezi răutatea din ochii unor oameni așa cum o văd eu. Te-am rupt în bucăți de
Să nu ai așteptări de la nimeni, că-i mai fain să fii surprins :)
Dacă ai putea fi oriunde în acest moment, unde ai vrea să fii? Să te întorci într-un moment din trecut ca să poți schimba ceva ce ai spus sau ai făcut? Să fii lângă cineva drag? Să ajuți acea persoană pe lângă care ai trecut în fugă, fără să stai o clipă, dar mai apoi
De ce avem cu adevărat nevoie pentru a fi fericiți?
Vreau asta și aia și cealaltă. Vreau.. și am impresia falsă că poate mă va face fericită. Vreau să cred, în subconștient, că având totul voi fi bucuroasă. Acuma depinde ce înseamnă totul pentru o persoană. Pentru unii, poate însemna o dragoste împărtășită, pentru alții cariera visată, în timp ce pentru alte persoane până și
Meriți ce ai sau ai ce meriți?
Uneori avem impresia că unele persoane au totul, că nu le lipsește nimic. Poate credem și că nu merită ceea ce au.. și începem să ne gândim la toți acei oameni care suferă și au atâtea lipsuri, dar totuși au puterea să zâmbească și te ajută la nevoie mai mult decât unul care are multe.
Fericirea este cea mai înaltă treaptă a succesului :)
De multe ori când am vrut să fac ceva, mi s-a spus să aștept momentul potrivit. Ei bine, momentele nu sunt niciodată potrivite pentru că mereu intervine câte ceva și întotdeauna e loc de mai bine. Ce nu faci la timp poate chiar nu mai faci niciodată, și nu pentru că nu ai putea, dar
Bucură-te pentru azi, învață din ziua de ieri și speră pentru mâine!
Acum ceva timp am văzut o persoană fără picioare, dar cu un zâmbet imens pe față. Privind spre zâmbetul acela atât de sincer și plin de bunătate de pe fața lui, aproape duioșie aș putea spune, am rămas câteva clipe și l-am privit. Stând puțin îngândurată, am privit în jos, mi-am dat seama că ar