Dacă ar ști ei de câte ori nu mi-am pus întrebarea: oare ce nu fac bine, de ce nu se comportă și ei cu mine așa cum mă comport eu cu ei? Dar astea sunt întrebări fără rost, pentru că oamenii chiar nu își dau seama de toate sacrificiile pe care le facem pentru ei, de toate lucrurile (nimicurile) din ochii lor dar care pentru noi înseamnă gesturi de dragoste, de grijă. Până când să pot la nesfârșit să mă aștept să primesc înapoi măcar puțin din ceea ce ofer?

Dragostea este răbdătoare, dragostea este blândă, iertătoare, nu se ceartă, crede orice-ar fi, este așa cum ar trebui să fie. Oare? Există bineînțeles și excepții, dar în majoritatea cazurilor dragostea ajunge să devină amenințătoare, crudă, violentă, plină de așteptări nu tocmai corecte. Lista ar putea continua bineînțeles, dar noi nu. Nu putem să acceptăm să fim tratați cu indiferență, cu ură, cu nepăsare și totuși să continuăm ceva în care nu ne regăsim. Suntem făcuți să iubim, dar cât putem iubi ceva ce nu ne iubește?! Sunt sigură că fiecare dintre noi a avut măcar o situație în care a simțit că face prea mult pentru anumiți oameni, iar ei nu se sinchisesc să observe sau să ofere ceea ce primesc.

Avem nevoie de ceilalți în viața noastră, nu putem să ne închidem într-o colivie și să ne blamăm că nu facem ceva bine. Poate nu e problema noastră, poate nu mai putem accepta unele persoane în viața noastră, sau cel puțin ne îndepărtăm. Pentru că merităm să fim tratați așa cum îi tratăm pe alții. Roata sigur se întoarce, orice-ar fi, mai devreme sau mai târziu. Tu fii bun oricum, comportă-te cu persoanele din jur așa cum ai vrea să se comporte ei cu tine.

Odată ce încetăm să facem anumite lucruri pentru ei, fie că este vorba de prieteni, apropiați, cunoscuți, în momentul acela realizează. Dacă nu îi (mai) căutăm sau nu le mai cântăm în strună ca și până acum, dacă renunțăm la micile gesturi dar care făceau o mică mare diferență, încep să reacționeze. Ei bine, se trezesc cam târziu de obicei. Târziu pentru ei, pentru că nu ne mai pot convinge să revenim la vechile obiceiuri, dar nu târziu și pentru noi, pentru că deja ne-am dat seama că nu mai merităm un astfel de tratament.

Aveam și eu o prietenă la un moment dat care obișnuia să se creadă superioară tuturor, toți trebuiau să îi facă pe plac în orice. Cu mine nu era așa, sau cel puțin nu la începutul prieteniei noastre. Dacă ea avea nevoie de ceva, în momentul acela mă căuta și-mi cerea ajutorul. Dar mi s-a întâmplat de câteva ori și mie să am nevoie de ea, aveam nevoie să vorbesc cu cineva și cum simțeam că am devenit mai apropiate am ales să o sun pe ea. Ghici ce! Nici măcar nu s-a sinchisit să-mi răspundă decât după vreo 4 ore cu un mesaj sec spunându-mi că nu a putut să răspundă. Am înțeles, am mers mai departe. Dar aceste episoade s-au tot repetat, chiar dacă i-am dat nenumărate șanse. Odată ce am început să o tratez mai indiferent a început să-și dea seama că nu mă mai comport cu ea ca și înainte. Bineînțeles. Îmi pare rău, pentru unii este prea târziu să încerce să-mi mai demonstreze ceva după atâtea dovezi clare de nepăsare.

Fiecare dintre noi este important, toți avem persoane pe care le iubim în jurul nostru, principalul nostru scop este să fim fericiți. Fericiți nu putem fi decât iubind și dăruind. Cei care merită să ne fie aproape, cei care doresc asta, vor face absolut orice le stă în putință pentru a ne rămâne aproape. Să nu mai acceptăm persoane false, interesate și nepăsătoare în jurul nostru. O persoană  cu un caracter și o personalitate puternică va ști să vadă și să recunoasă oamenii care merită sacrificiile, dragostea și dăruirea sa. Eu îți doresc să fii mereu înconjurat/ă de persoane care să te merite!

Suferințele îl întăresc pe om și sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter.

Constantin Brâncuși