Te uiți în jur și îți pui uneori întrebarea: el/ea cum a reușit? Nu e decât o persoană obișnuită.. Dacă ei au reușit tu de ce nu ai putea ajunge acolo unde îți dorești? Oare ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo?
Toate acele persoane au părăsit zona lor de comfort și au început să lucreze din greu pentru visul lor. Multe persoane talentate cu adevărat în diferite domenii nu au, deseori, curajul de a acționa și nici determinarea. Ei sunt buni și atât. Tu te mulțumești să fii bun și atât?
Trebuie să muncești mult pentru a-ți atinge scopul. Trebuie să fii pregătit pentru eforturi pe care alte persoane le evită. Nimeni nu va face pentru tine ceva ce tu nu vrei să faci. Tocmai de aceea, aceste diferențe te definesc ca persoană, te fac mai deosebit. Tu poți face diferența între a exista și a trăi. Poți începe chiar de azi să lucrezi pentru tine și pentru ceva ce îți place. Vor veni, bineînțeles, și momentele în care vei vrea să renunți, ți se va părea greu și de neatins obiectivul tău, dar dacă tu crezi cu adevărat în tine și în ceea ce faci, nu ai cum să dai greș.
Gânduri pozitive:
- Mințile mici nu te pot convinge că visele tale sunt prea mari
- Nu te baza pe așteptările altora.
- Actorul principal ești tu. Nimeni nu poate juca în locul tău, nimeni nu te poate înlocui
- Ia o pauză, îndepărtează-te puțin de problemele zilnice, fă-ți un plan și ține-te de el 🙂
- Răbdarea ta atunci când duci o luptă, precum și atitudinea ta atunci când totul este calm și liniștit… te reprezintă.
- Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să mergi înainte indiferent de situație.
- Amintește-ți de ce faci asta, de ce lucrezi atât de mult pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Repetă în minte motivele tale, de câte ori e nevoie. Vei face mult mai mult, în orice circumstanțe te vei afla.