Se apropie Crăciunul și peste tot se vorbește numai de cadouri de Crăciun și minuni.
• Oare ce să-i iau iubitului/iubitei? Prietenilor, familiei…vai, lor ce le iau?
Hmm, chiar așa. A trebuit să aștepți această ocazie pentru a le lua un cadou? De ce trebuie să fie neapărat numită această atenție: cadou de Crăciun? Ce crezi că ar fi mai important pentru cineva, prezența ta sau crăciunița aia de la supermarket ori cine știe ce cadou ai luat?
Crăciunul are o semnificație specială. Noi toți am primit cel mai mare cadou, Nașterea lui Iisus. Ce cadou poate fi mai frumos sau ce te-ar putea face mai fericit?
• În preajma Sărbătorilor încep să apară articole, reportaje care mai de care despre cum să evităm excesele sau cum să dăm jos kilogramele acumulate într-o săptămână.
Hmmm! Dar de ce oare se întâmplă asta? În restul anului nu mâncăm mai nimic și așteptăm Sărbătorile să ne imbuibăm de costițe și salată boeuf? Băgăm la greu papa bun, stăm pe acasă cel mai mult timp, că doară avem zile libere și de ce să nu ne ″odihnim″? Prin acest termen bineînțeles că se subînțelege că păpăm și dormim și iar păpăm și iar dormim. Și dacă avem chef ori răbdare mai mergem în vizită la neamuri (măcar de Sărbători), sau primim musafiri de voie de nevoie. Și ce să vezi? Surprise ! au apărut 5 kg în plus la cântar ca prin minune. Apucă-te de le dă jos 🙂
• Tot de Sărbători, se bea cel mai mult.
Cum să mergi acasă la om și să refuzi, mai ales dacă ești din Maramureș ori ai venit în zonă de Sărbători! Apăi cum crezi tu că vii la om în casă și refuzi un păhăruț de pălincă? S-o crezi tu! Aici e grav dacă îndrăznești să refuzi. Or crede oamenii că ești beteag ori ai oriceva de nu vrei be la ei în casă. Oficial, ai pus-o! Când vezi cu cât drag te primesc la ei în casă și încep cu poveștile lor uiți de tăt și să vezi ce bine mere un păhăruț, două, tri. Sănătate și trai bun!
• De Crăciun cică fii mai bun!
Da cum, în rest să nu fii? Tot timpul să fii mai bun și să încerci să faci în așa fel încât să devii din ce în ce mai bun. Dacă-ți place ție să fii și mai bun de Sărbători, go ahead my friend!
Nu aștepta un moment pentru a-ți arăta dragostea fată de cei dragi. Creează momentul. Sună-i și spune-le cât de dor ți-a fost să le auzi vocea, mergi acasă de Sărbători, asta e un mare cadou pe care poți să-l oferi familiei, să fii alături de ei.