Îți mulțumesc, X. pentru că ai trecut pe lângă mine fără să mă observi. Din cauza ta, am ajuns să mă prețuiesc mai mult. Ba chiar am ajuns să fiu super vizibilă în ochii altora. Ce bine că te-ai uitat la mine fără să mă vezi!
Îți mulțumesc firmă dragă, că pentru 2% mi-ai transmis că nu mă încadrez în cerințele voastre, deocamdată. Ce bine că n-am ajuns acolo.. Voi judecați oamenii pe capete fără să-i vedeți, fără să le oferiți șansa de a arăta ce știu. Din cauza voastră, am ajuns să înțeleg că din două exerciții nu îți poți da seama de capacitatea unei persoane. Poate n-are omu inspirație într-o zi, sau nu se poate concentra. Asta nu poate însemna din prima că nu știe cu ce se mănâncă problema respectivă. Și uite așa, au apărut și ofertele una după alta,de la persoane și de la companii care au alte valori.
Îți mulțumesc, prietenă dragă, că mi-ai arătat de atâtea ori că nu meriți nimic din partea mea. Tu nu te poți iubi decât pe tine, tu nu te înțelegi nici pe tine măcar.. Ești mult prea centrată pe persoana ta ca să poți observa ce se întâmplă în jurul tău. Mi-am făcut datoria, dar ești un caz pierdut printre valuri. Datorită ție, mi-am dat seama cât de recunoscătoare trebuie să fiu pentru prietenii adevărați pe care îi am. Nu știu de ce vorbesc la plural, dar… unul e mult dacă-l avem.
Îți mulțumesc, Y. pentru toată indiferența ta. Nu știu cum am putut să petrec atâta timp gândindu-mă de ce. De ce cu mine? Nu am făcut decât să te ador și să fac totul pentru tine. Nu îți poți imagina cât de mult m-ai ajutat. Eu nu sunt ca tine, asta e ideea. Nici n-aș vrea să fiu, e pustiu la tine în suflet!
Îți mulțumesc, R. pentru nepăsarea ta. Grație acesteia, am ajuns să am în jurul meu foarte multe persoane cărora le pasă de mine. Ce bine că nu îți pasă! Ce e și mai bine e că mie nu-mi pasă dacă îți mai pasă ori ba!
Vă mulțumesc, doamnă Profesoară V. că m-ați mustrat și m-ați împins de la spate când aveam nevoie. Câteodată avem cu toții nevoie de o mică încurajare pentru a ne reda strălucirea în fața tuturor.
Mulțumesc tuturor celor care nu mă plac. Știți ceva? Nici nu trebuie să mă placeți. Nici nu vreau.
Mulțumesc celor care m-au susținut indiferent de situație. Datorită vouă, am găsit întotdeauna puterea de a continua pe drumul care l-am ales.
To be continued……
Lista mea cuprinde foarte multe persoane care și-au pus amprenta asupra sentimentelor mele, asupra mea și asupra vieții mele. Fiecare om care apare în viața noastră, apare cu un motiv. Unii sunt trimiși parcă să ne apară în cale atunci când avem nevoie. Nu ai simțit niciodată că unii oameni apar exact atunci când ai nevoie de ei? Și-ți spui: ce bine că a venit!
Apoi, mai sunt și alții, care apar pentru altceva. Aceștia sunt lecțiile pe care le primim. Zi de zi ne trec prin fața ochilor atâția oameni, fiecare are altă poveste și alte trăiri. Nu putem să judecăm, nu avem niciun drept. Și totuși, o facem. Des, urât, în necunoștință de cauză. Și ne și place să comentăm pe seama vieților altora când am putea la fel de bine să petrecem acel timp gândindu-ne cum să ajutăm, cum să ne facem viața mai bună, cum am putea face cât mai multe lucruri bune.
Să nu uiți că fiecare persoană care pare în viața ta, este fie o binecuvântare, fie o lecție. Să ai grijă în cine îți pui încrederea.. a doua oară. În caz că te înșeli din prima. 🙂