Nu doar o dată mi-am pus această întrebare. Mi-o pun și azi când îmi amintesc unele lucruri. De ce a trebuit să trec eu prin asta și nu altcineva? Sau de ce tocmai mie mi s-a întâmplat asta dintre toți oamenii pe care-i cunosc? Și lista continuă cu întrebări de genul ăsta, fără să primesc vreun răspuns. Dar poate nici nu am nevoie să știu acele răpunsuri.

Suntem  judecători aspri ai propriilor fapte, ne învinuim frecvent că am făcut aia sau ailaltă, de ce am facut-o sau de ce n-am făcut-o.., regrete care nu își au rostul. Pentru că nu trăim în trecut. Ce a fost a fost, ce am făcut am făcut pentru că așa am vrut la vremea respectivă. Și totuși, întrebarea asta ne-o punem chiar conștientizând toate aceste lucruri.

O bună prietenă se întreabă mereu: de ce el o iubește pe ea și nu pe mine? Eu bineînțeles că nu am de unde să știu, dar îi spun părerea mea: Draga mea, tu ești specială, ești frumoasă, ai atâtea lucruri bune de oferit, nu este vina ta că el o iubește pe ea și nu pe tine. Nu putem să-i comandăm inimii pe cine să iubească și pe cine nu (deși n-ar fi rău uneori), nu te mai chinui cu acest gând. Vorbind cu ea, se liniștește, încearcă să-și dea mai apoi un răspuns, dar tot nemulțumită pentru că nu îl întelege. Îi trece. Aparent. Însă la finalul discuției, se uită în ochii mei și îmi spune: Probabil toată viața o să mă macine întrebarea asta! (cu un surâs trist)..

Vrem nu vrem, la un moment dat ajungem în punctul în care această întrebare ne dă de gândit. Un răspuns convingător nu poate să ne dea nimeni, așa că să încercăm să fim blânzi cu noi, să nu ne mai punem într-o lumina proastă, gandindu-ne că noi suntem vinovați pentru un lucru sau că numai nouă ni s-ar fi putut întâmpla așa ceva.

Lucrurile pur și simplu se întâmplă. Trebuie să știm să acceptăm și să trecem peste.. 🙂