Dacă nu te iubește așa cum îți dorești, asta nu înseamnă că nu te iubește din toată inima..

Dacă nu te iubește așa cum îți dorești, asta nu înseamnă că nu te iubește din toată inima..

“Dragostea îi arată omului cum ar trebui să fie. Când iubești, descoperi în tine o nebănuită bogăție de tandrețe și duioșie, și nici nu îți vine să crezi că ești în stare de o astfel de dragoste.” A. P Cehov

Cât de mult greșeam când îmi doream să mă iubești! și nu oricum, dar așa cum te iubeam eu. Nu știam că tu mă iubești, în felul tău. Așteptam prea mult de la tine.. Te vedeam ca pe un fel de zeu, perfect, nu reușeam să îți găsesc vreun cusur. Te adoram, dar nu simțeam aceeași dragoste din partea ta. Tu nu prea exprimi ce simți, te-ai închis într-un palat de fildeș, la cât ai suferit. Îți era frică să simți din nou, acel fior, acel cutremur interior, când nu știi ce te-a lovit. 

Unele persoane sunt mai reci, nu prea își arată sentimentele, decât foarte rar. Unii o fac pentru a se feri de suferință, alții pentru că refuză să recunoască dragostea. Foarte puțini știu să iubească, să arate dragostea, nu doar să o simtă. Degeaba te iubesc din tot sufletul meu, iar când vorbim sunt total indiferentă și te fac să crezi că n-am nicio treabă. Mulți apelează la această metodă, dar nu cred că e tocmai o soluție. Din moment ce tu iubești o persoană, ar fi normal să îți dorești să fi iubit și tu de ea. Dacă vrei să pozezi în omul indiferent, arogant, la care ea nu are șanse, nu faci altceva decât să o îndepărtezi. O faci să fugă, pentru că ea nu își dorește un astfel de comportament în relația cu ea. Nu poți să o tratezi ca pe toți ceilalți, dacă ții la ea.  Comunicarea este soluția. La tot. Spune-i ce simți, înainte să treacă dragostea adevărată pe lângă tine și tu te împiedici în indiferență. Nu aștepta să plece, până când va fi prea târziu pentru voi. 

Cineva îmi spunea că folosește această metodă anume, pentru a o face pe acea persoană să o placă din ce în ce mai mult. Dacă nu îi oferă atenție, ea va fi mult mai interesată. Dar nu cred că este general valabil. De ce să ascunzi faptul că îți place de ea? de ce ai părea indiferent când tu susții că ții la ea? Spune-i ce simți! 🙂 sau ești prea orgolios/orgolioasă? 

E mai bine să spui ceea ce simți la timp, ca să nu regreți mai târziu, că ai lăsat-o/ l-ai lăsat  să plece.. Chiar dacă nu vrei primi același răspuns, măcar vei ști că tu ai făcut totul atunci când ai simțit. Lasă orgoliul deoparte, nu ai de ce să fii orgolios, lasă de la tine,  fii sincer cu tine în primul rând! Iubește și fii iubit 🙂 <3

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.