Dacă judecăm prea mult, nu mai avem timp să iubim

Cineva care stă pe dinafară nu poate să judece ce e înăuntru.

Marin Preda

În loc să judecăm totul în jurul nostru, mai bine am încerca să ne dăm seama cât de multe lucruri bune am putea face în schimb. De ce totuși alegem să judecăm? Poate nu e neapărat o alegere, e un fel de instinct, ne vine să comentăm, să-i judecăm pe cei din jurul nostru pentru cum sunt, pentru alegerile lor, pentru ce fac sau spun. Dacă am lăsa deoparte toate acestea, am deveni mai buni, am aprecia mai mult ceea ce astăzi ne lasă reci, am fi puțin mai empatici, și de ce nu, mai atenți..

Nu pot să spun că eu sunt o excepție, dar am ales să nu o mai fac. Nu pot să judec pe nimeni, și nici nu pot să mă pun în locul altora să văd ce aș simți. Dar este ceva ce pot să fac, să încerc să înțeleg, să încerc să mă pun în locul altcuiva și să mă gândesc măcar la cum m-aș simți dacă aș fi într-o anumită situație. Doare să fii judecat, știu. Dar în același timp, cei care m-au judecat și încă mă judecă, o fac fără să cunoască motivele mele sau adevărul din spatele aparențelor. Ce ușor e să judeci! Nu te gândești cât rău poți face și cât pot să doară uneori cuvintele.

  • Să încercăm să nu mai judecăm, ne facem un bine și nouă și altora.
  • Nu știm prin ce trec oamenii din jurul nostru, deci nu avem cum și nici nu trebuie să-i judecăm.
  • Avem prea multe așteptări de la ceilalți. Ce-ar fi să inversăm rolurile și să avem de la noi înșine cele mai multe așteptări?
  • De ce avem impresia că suntem mai buni decât cei pe care îi judecăm? Chiar suntem?
  • Să fim mai mulțumiți cu ceea ce avem!
  • De ce respingem oamenii care sunt foarte diferiți de noi? Oare nu sunt și ei oameni și mai avem multe de învățat?

Când vei simți că judeci pe cineva, ia-ți umpic de timp și gîndește-te bine la următoarele lucruri:

  • De ce judeci această persoană?
  • Ai anumite așteptări de la ea?
  • Te-ai gândit măcar un moment prin ce trece?
  • Cum te-ai simți dacă ai fi în locul său?
  • Ce apreciezi la ea?
  • Dacă ai ști mai multe lucruri despre ea, ai gândi altfel?

Poate ai fost și tu judecat/ă la un moment dat. Nu poate, ci sigur! Deci știi cum e. Tocmai pentru că știi cum e, ai grijă să nu mai judeci, încearcă mai bine să înțelegi situația, să privești lucrurile și din alt unghi. Orice s-ar întâmpla, să fii bun/ă cu oamenii din jurul tău. Nu doar vei avea o viață mult mai frumoasă, dar vei lăsa în urma ta ceva de neprețuit.

Nu putem judeca viața celorlalți pentru că fiecare își cunoaște propria durere și renunțare.

      Paulo Coelho

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.