” Dacă ești deprimat, trăiești în trecut.
Dacă ești nerăbdător, trăiești în viitor.
Dacă ești împăcat, trăiești în prezent. “
Lao Tse
Dacă am ști dinainte ce ne aduce viața, n-ar mai avea niciun farmec. Noi avem tendința să căutăm oameni care să ne ghicească ba în palmă, ba în cărți, ce se va întâmpla în viața noastră. Ascultăm sau citim horoscopul la TV sau pe site-uri, credem în cuvinte inventate de către alte persoane și acceptăm ce ni se spune. De ce? poate e mai simplu să ni se insufle o întâmplare, și printr-o coincidență, să ni se întâmple ce a spus doamna de la horoscop. Noi avem nevoie să credem în ceva, suntem ușor de influențat. Vrem să aflăm ce ni se va întâmpla pentru a preveni evenimentele viitoare. Dar, nu avem cum să știm ce ne aduce viitorul. Noi trăim în prezent, de ce să nu încercăm să îl facem cât mai plăcut, să luptăm pentru ceea ce ne dorim și să credem în visele noastre?!
Nu avem nevoie de alți oameni care să vină să ne spună cum să ne comportăm sau ce să facem, când ne vom căsători sau când vom avea ghinion în afaceri etc etc.. În noi trebuie să credem, doar în noi. Viața are suișuri și coborâșuri, nu putem să fim mereu la înălțime, așa cum nu putem permite să fim la pământ, trebuie să fim destul de puternici încât să luptăm pentru noi înșine. Se spune că oamenii nu sunt niciodată mai puternici decât atunci când se ridică după o mare înfrângere. Chiar dacă uneori simțim că nu mai avem nicio speranță să ne revenim, întotdeauna există în noi surse inepuizabile de putere care să ne ajute, trebuie doar să credem.
Dacă ni s-ar da ocazia să citim într-o carte viața noastră și sfârșitul ei, oare am avea curajul să deschidem și să citim rând cu rând fiecare întâmplare care ar urma, fiecare lacrimă, fiecare dezamăgire sau împlinire, cine ne va fi alături și cine va dispărea dintre cei pe care îi iubim? Este mai bine să știm sau să lăsăm viața să își urmeze cursul? Dacă am avea această șansă, poate am schimba unele decizii în viața noastră. Dar, oricum ar fi viața fiecăruia dintre noi, ea e frumoasă, așa cum e, cu bune și cu rele. Să o prețuim, să încercăm să facem lucruri bune, să ajutăm, să fim alături de cei pe care îi iubim, să ne respectăm, să încercăm să fim noi în cea mai bună variantă. 🙂
“Fiindcă nu știi ce te-așteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi.” Omar Khayyam