Da chiar așa! De ce avem atâta timp să ne plângem pentru tot felul de nimicuri și să-i judecăm pe ceilalți, și atât de puțin investim în timp petrecut pentru noi, pentru bunăstarea noastră!? Tu alegi cum îți petreci fiecare minut, enervându-te și fiind mai mereu nemulțumit, ori încercând să vezi și partea bună din tot ce se întâmplă. Cineva drag mie avea o vorbă: lasă bine și-așa rău! Să nu uităm că întotdeauna se poate și mai rău decât situația în care ne aflăm. Depinde de noi să știm să preluăm binele din tot ce se petrece.
La urma urmei, scopul nostru este să fim fericiți. Dar ce facem pentru a putea fi fericiți? Uneori nu o recunoaștem, fiind prea prinși în vârtejul lucrurilor de zi cu zi. Alteori zicem că nu putem fi fericiți, avem prea multe probleme, sau găsim câte-o scuză în funcție de împrejurări. Dacă din start ne punem problema că noi nu putem să fim fericiți, și pornim cu această idee, totul se pliază pe ceea ce credem. O gândire negativă nu poate atrage după sine ceva pozitiv. În orice situație te-ai afla, trebuie să găsești în tine acea putere care să te ajute să mergi mai departe, însă de această dată cu mult mai multă încredere în tine și în forțele tale. Nimic nu poate sta în calea ta dacă știi ce îți dorești și încotro te îndrepți!
Îți propun ceva simplu și util, încearcă să privești toate problemele tale ca pe niște pietricele, unele mai mici altele mai mari, în funcție de importanța lor. Acum împarte-le în categorii, și ai grijă să acorzi atenția ta strict asupra celor primordiale. Din celelalte, formează un pod și treci peste orice, pntru că poți. Trebuie doar să crezi în tine din tot sufletul tău. Totul are o rezolvare, într-un fel sau altul. Nu poate fi o problemă mai puternică decât tine și forța pe care o ai. Dar poate fi atât de puternică pe cât îi permiți. Vezi cum totul stă în tine, în modul în care privești lucrurile și cum iei atitudine?
În momentul în care îți dai seama de asta, vei putea fi și fericit. Pentru că fericirea este în tine, iar alegerea îți aparține. Dacă vrei să fii fericit, fii! (Lev Tolstoi)