Toți știu mai bine. Ei așa susțin. Unii din auzite, alții din experiență. E ciudat cum avem impresia că înțelegem ce simte celălalt. Nu oricine poate da dovadă de empatie, știu. Dar oricât am încerca să ne punem în locul celuilalt nu cred că putem să simțim așa cum simte acesta.
Fiecare dintre noi are în jurul său sau măcar printre cunoștințe un sfătos, unul care le știe pe toate, o persoană care are ceva de spus în orice situație te-ai afla.. fie că e vorba de relații cu alte persoane, sănătate, muncă sau orice alt domeniu. Cred că în general avem tendința să sfătuim sau să pretindem o anumită experiență în fața celorlalți, uneori nejustificată. Degeaba îmi dă mie sfaturi o prietenă care habar nu are ce înseamnă să ai un copil, de exemplu. Dar ea știe mai bine, nah, cum stă treaba. Whatever.
Vă propun un mic exercițiu: ce-ar fi să analizăm foarte bine o situație sau măcar să ne informăm înainte de a spune ceva?! Primul impuls într-o discuție va fi să dăm totuși sfaturi, că noi și-așa știm prin ce trece el/ea. Hai să nu mai știm atâtea, hai să încetăm să fim Mr/Mrs sfat atunci când suntem nesiguri. Am putea fi mult mai de ajutor așa, și am demonstra totodată că știm să fim alături și în alt mod.
De-a lungul timpului, am avut parte de persoane din ambele categorii. Nu m-au ajutat deloc cei care știau mereu totul indiferent de domeniu, m-au împins mai degrabă spre nehotărâre, nu mai știam ce să cred, dacă chiar trebuie făcut ceea ce spun ei sau să aleg ceea ce simt eu.. fie ce-o fi. În unele cazuri, nu am ascultat și bine am făcut, însă alteori a fost invers. Însă am învățat să mă ascult pe mine, să fac ceea ce simt eu că e bine, indiferent de consecințe. Cert este că avem nevoie de persoane dragi alături, care să fie acolo pentru noi, să ne asculte și să ne susțină orice am alege să facem. Îți doresc să ai astfel de oameni în preajmă!
″When things don t go right, turn left.. ″
Nu putem influența ceea ce se întâmplă, dar reacția noastră la ce ni se întâmplă, ne aparține întru totul. Tu poți alege pentru tine, tu trebuie să alegi pentru tine, pentru că tu ești rolul principal pe scena unde se desfășoară viața ta. Cum să lași un rol secundar sau o simplă figură care apare de doua-trei ori să decidă pentru tine? Nu te costă nimic să asculți, ascultă! Poate reții ceva bun, ceva frumos care să te ajute pe viitor, o poveste din care să înveți.
Gânduri pentru tine:
- Să ai curajul de a spune și de a recunoaște adevărul.
- Să fii alături de cei dragi ție.
- Să nu uiți cine a fost lângă tine întotdeauna.
- Mulțumește!
Zâmbește și mergi înainte cu încredere în tine. Orice urmează, tu vei fi pregătit/ă 🙂